Istoria stilui de dans TANGO

În contrast cu viziunea actualã pe care o avem despre Tangoul dansat la serate strãlucitoare, în care doamne în rochii superbe danseazã cu barbaþi în smokinguri si fracuri elegante, într-o ambianþã luxoasã, Tangoul s-a nãscut, de fapt, în zona sordidã si pauperã a societãtii, mai precis în bordelurile frecventate de clasa de jos, din suburbiile rãu famate din Buenos Aires.

Initial, Tangoul a fost un dans exclusiv al barbatilor.

În secolul al XIX-lea, capitala argentinianã a fost invadatã de bãrbaþi din Europa, care, în cãutarea unei vieþi mai bune, ºi-au pãrãsit familiile, casele ºi þãrile de origine, trezindu-se dezrãdãcinaþi ºi singuri în noul lor habitat. Acest val de emigranþi a fãcut ca populaþia din Buenos Aires sã creascã de la câteva sute de mii de locuitori la peste 8 milioane în 1913. Determinant pentru geneza Tangoului a fost faptul cã numai 1 din 10 locuitori erau persoane de gen feminin. Acest dezechilibru social a fãcut ca Tangoul sã fie un dans exclusiv al bãrbaþilor care, în lipsa femeilor, se reorientau cãtre parteneri de dans de acelaºi sex.

Varietatea culturilor reprezentate de aceºti emigranþi avea sã aducã un nou gen de muzicã ce contopea ritmurile europene cu cele africane ºi cu muzica indigenã a amerindienilor rezidenþi în pampasurile argentiniene. Dupã cum probabil aþi ghicit, noua muzicã a fost botezatã "Tango".

Etimologia acestui cuvânt este destul de controversatã, istoricii susþinând ca numele provine fie de la tobele africane (tan-go), fie din latinescul "tangere" (a atinge), fie ar avea legaturã cu existenþa în Angola ºi Mali a douã oraºe care poartã numele de Tango. Etimologia cuvântului nu are însã prea multã importanþã; ceea ce este important e cã "Tangoul", ca gen muzical, a dat rapid naºtere dansului "Tango".

Creuzetul care a întrunit premisele favorabile apariþiei Tangoului au fost, deci, bordelurile din zona portuarã a Buenos Aires-ului. Aceste stabilimente erau frecventate de emigranþi în cãutare de oportunitãþi de socializare sau pentru relaþii cu persoane de sex opus. În aceste locuri ei gãseau bãutura în care sã-ºi înece tristeþea ºi prietenii temporare, menite sã le distragã atenþia de la solitudinea ºi angoasele vieþilor lor.

Tango - muzica unui trio de instrumente format dintr-un bandoneon, un pian ºi o chitarã.

Dar chiar ºi aici se loveau de bariere lingvistice în încercarea de a comunica cu prostituatele care, la rândul lor, aveau origini foarte diverse. În aceste condiþii, Tango-ul, ca dans, a evoluat ca un mod de comunicare non-verbalã (gen pantomimã) cu conotaþii sexuale, între prostituate ºi clienþi.
Improvizaþia coregraficã era plinã de efluvii emoþionale, temperament ºi gesturi lascive, fiind acompaniatã de muzica unui trio de instrumente care, în general, era format dintr-un pian, o chitarã ºi un bandoneon.

Acest din urmã instrument face parte din rândul koncertinelor (ca ºi acordeonul), care au apãrut în jurul anului 1845. Primul bandoneon a fost fabricat în anul 1856 ºi a fost, de fapt, o koncertinã care a primit acest numele în memoria lui Einrich Band - deþinãtorul unui magazin de instrumente muzicale în burgul Krefeld din nordul Germaniei. De-a lungul celei de-a doua jumãtãþi a secolului al XIX-lea, bandoneonul a evoluat sub diverse forme, sisteme sau mãrimi. Unul dintre aceste modele, numit Reinlander (din districtul Rin) a fost exportat în Argentina de cãtre emigranþii germani. Acolo el a cunoscut consacrarea sub numele de bandoneon ºi este de atunci încoace indisolubil legat de Tango.

"Tango Habanera" - varianta incipientã a Tangoului

Istoricii considerã, în general, cã varianta iniþialã a Tango-ului a fost o combinaþie de mai multe genuri muzicale, cu elemente coregrafice din Milonga argentinianã, cu ritmul Kandombei africane (din care Tangoul a împrumutat ºi caracteristica flexiei genunchilor) ºi cu linia melodicã sentimental-emoþionalã a Habanerei andaluze. Aceastã variantã a purtat numele de "Tango Habanera" ºi a fost atestatã documentar în jurul anului 1883. A avut însã o existenþã efemerã, dispãrând pânã la sfârºitul secolului al XIX-lea ºi fãcând astfel loc Tangoului Argentinian.

Acesta simboliza ºi exprima tot ce era important în viaþa oamenilor simpli din Argentina acelei perioade, sentimente ca: fericirea ºi durerea generate de dragoste, lupta cu vicisitudinile vieþii pentru a putea supravieþui într-un ambient strãin ºi nemilos.

Primul Tango a fost atestat ca atare în 1857 ºi s-a numit "Toma mate, che" . Alte Tangouri de referinþã din aceastã perioadã au fost "El Entrerriano", compus de Rosendo Mendizabal în 1897 ºi "Tango Don Juan", scris de Ernestio Poncio în 1898.

Tango-ul de salon modern

La începutul secolului al XX-lea, Tangoul a fost exportat în Europa, mai precis în Franþa. Aici a fost introdus în clasele înalte ale societãþii pariziene de cãtre cel mai mare cântãreþ francez de music-hall, Mistinquete.
Interesul pentru acest dans a explodat rapid, ca o veritabilã "tangomanie", mai întâi la Paris, apoi la Londra ºi New York. Adãugând haine luxoase, sãli de bal, versuri ºi orchestre specializate în acest gen de muzicã, Tangoul a suferit o transformare care l-a facut sã fie foarte popular în rândurile societãþii înalte din Europa ºi Statele Unite, ºi a fost adoptat chiar ºi de protipendada argentinianã - aceeaºi care la începuturile lui îl considera vulgar, lipsit de gust ºi indecent. Primul rãzboi mondial nu a potolit deloc interesul publicului pentru acest dans, Rudolph Valentino contribuind ºi el la aceasta cu filmul sãu "Cei patru cãlãreþi ai apocalipsei" (1921).

Astfel, în timpul primelor douã decade ale secolului al XX-lea, Tangoul a dominat cabaretele ºi teatrele pariziene frecventate de înalta societate.

Un recunoscut promotor al Tangoului a fost muzicianul Roberto Firpo care a creat orchestra tipicã de Tango, formatã dintr-un pian, un bas, un bandoneon ºi o vioarã.

O altã stea a începutului de secol 20 a fost cântãreþul ºi compozitorul de Tango Carlos Gardel (1890-1935), a cãrui celebritate în Argentina este comparabilã cu cea a lui Elvis Presley în SUA.

Vârsta de aur a Tangoului a durat pânã prin anii '40 când acest fenomen a cucerit întreaga lume. A urmat o perioadã de recesiune datoratã accederii la putere în Argentina a unei "junte militare" care a restrâns libertatea de exprimare a cetãþenilor ºi, implicit, popularitatea Tangoului.

În 1946, când Juan Peron împreunã cu soþia sa Evita au venit la putere, liberalizarea vieþii sociale în Argentina a adus cu ea ºi revigorarea Tangoului, acesta cunoscând o a doua consacrare.

În aceastã perioadã a trãit un mare dansator, Carlos Estevez, poreclit "Petroleo" (de la petrol) adicã 'alunecos', 'ºiret', 'rapid' etc.

La început ideile sale au fost privite ca bizare de cãtre dansatorii de tango din epoca anterioarã, caracteristicã Tangoului "Canyengue". Acesta se caracteriza printr-o atitudine de "macho" a partenerului ºi se dansa cu genunchii mai flexaþi, cu privirea în jos ºi cu poziþia mâinilor mai compactã. Dansul avea drept caracteristicã maniera de lucru a picioarelor, care includea multe încruciºãri ºi sincopãri complexe. Ideile lui Petroleo au avut rolul de a inova Tangoul în sensul modernizãrii ºi stilizãrii lui. Acestea au adus schimbãri în ceea ce priveºte poziþia corpurilor, care capãtã un volum mai mare atât pe verticalã cât ºi pe orizontalã, devenind astfel mai elegantã. Tot el a înlocuit priza compactã ºi puternicã a stilului Canyengue cu un stil de conducere mai aerat (uºor), caracteristic dansului modern de salon, iar pasul lin (uºor) a devenit marca dansului de calitate.

Stilul sãu de dans a fost influenþat de muzica orchestrelor lui Carlos Di Sarli ºi Osvaldo Pugliese.

Varianta internaþionalã a Tangoului, cunoscutã din competiþiile de dans sportiv, reprezintã un hibrid generat de cãtre profesorii de dans din Marea Britanie. Aceºtia au adaptat Tangoul Argentinian care, prin origine ºi caracter s-ar fi încadrat, mai degrabã, în categoria dansurilor latino-americane, a dansurilor "Ballroom", modificându-l în consecinþã. Astfel, priza a devenit mai largã, miºcarea perechii a cãpãtat o caracteristicã progresivã accentuatã, iar multe dintre figurile de dans au fost importate din celelalte dansuri de salon. În urma tuturor acestor schimbãri a rezultat forma pe care o are astãzi Tangoul în competiþiile de dans sportiv.

Începând însã cu 1952, anul morþii Evitei Peron, Tangoul a cãzut din nou în dizgraþie ºi de aceastã datã se pãrea cã pentru totdeauna. Din fericire nu a fost aºa, din moment ce ºi astãzi Tangoul reprezintã un gen muzical foarte apreciat de cãtre dansatori ºi melomani.

Doi dintre prozeliþii cei mai importanþi pe care i-a lasat stilul lui Petroleo au fost Antonio Todaro ºi Raul Bravo, coregrafi argentinieni cu o mare influenþã asupra Tangoului modern. Todaro ºi Bravo au deþinut o ºcoalã de Tango în Flores timp de 16 ani, în peroada anilor '60-'70. Todaro a continuat sã aibã succes ca profesor al multor staruri de astãzi, printre care ºi Virulazo, cel care mai târziu avea sã cunoascã consacrarea internaþionalã prin rolul sãu din "Tango Argentino".

Începând din 1980 asistãm la o renaºtere a Tangoului, datoratã în mare mãsurã impactului formidabil pe care l-au avut spectacolele itinerante "Tango Argentino" sau "Tango Passion", cât ºi succeselui de pe Broadway al unor filme ca "Forever Tango", "Evita", "The Tango Lesson" etc.

O dovadã în plus cã Tangoul este aici ca sã dureze, o reprezintã ºi "Forever Tango", un music-hall care a fost declarat cel mai longeviv spectacol de pe Broadway. Acest spectacol, produs în mai 1996 de cãtre Luis Bravo, se joacã ºi acum, având un mare succes. De atunci, mii de cluburi ºi organizaþii care promoveazã Tangoul au luat fiinþã în oraºe din întreaga lume.

O mult mai recentã demonstraþie filmatã a fost fãcutã de Al Pacino ºi Gabrielle Anwar în "Parfum de femeie". Toate acestea dovedesc, o datã în plus, ineluctibilitatea Tangoului din viaþa socialã ºi culturalã a omului modern.


CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.





DreamHost coupons

Istoria stilui de dans CHA-CHA-CHA

Istoria stilui de dans CHA-CHA-CHA

Se pare cã numele de cha-cha-cha a apãrut pentru prima datã în Indiile de Vest, unde existã o plantã ale cãrei pãstãi conþin niºte seminþe care atunci când sunt scuturate în interiorul unui recipient scot un sunet a cãrui transcriere foneticã este „cha". Acest gen de instrumente de percuþie au fost folosite de cãtre orchestrele cubaneze pentru stabilirea ritmului melodiei.

Existã însã ºi alte variante referitoare la apariþia numelui acestui dans: din cuvântul spaniol chacha semnificând „vraci", sau din chachar care înseamnã „a mesteca frunze ale arborelui de cacao", sau chiar din cuvântul char, „ceai". Însã cel mai probabil acesta provine de la energicul dans cubanez Guaracha. S-a mai sugerat ºi cã numele de cha-cha-cha este un derivat onomatopeic al sunetului pe care îl produc picioarele în chasse-ul specific celor mai multe figuri de dans.

O altã variantã privind apariþia numelui acestui dans o reprezintã existenþa unei figuri numite chatch, care implicã doi paºi lenþi urmaþi de trei schimbãri rapide de greutate. La începutul anilor '50, aceastã figurã s-a dezvoltat într-un un nou dans format din variaþii ale pasului de bazã ºi a primit numele de cha-cha-cha.

Controversele asupra originii acestui dans continuã, dat fiind cã existã numeroase puncte de vedere privind momentul ºi locul apariþiei cha-cha-cha-ului, dar ºi a personalitãþilor care au contribuit la dezvoltarea sa. Însã un lucru este sigur: cha-cha-cha-ul a evoluat din mambo. Astfel, pe mãsurã ce muzica ºi dansul mambo au cãpãtat o notorietate mai mare, noile ritmuri ºi tempo-uri au adus mambo-ului modificãri subtile în timp.

În 1951, compozitorul ºi violonistul cubanez Enrique Jorrin a introdus ritmul de cha-cha-cha pe ringurile de dans cubaneze în timpul spectacolelor sale cu Orchestra America.

Ritmul mai lent cu care orchestra cubanezã America interpreta mambo-ul le-a permis dansatorilor sã foloseascã o triplã pendulare a bazinului pe numãrãtoarea lentã. ªi astfel a luat naºtere Triplu Mambo. Unii susþin însã cã aceastã idee i-ar fi venit lui Enrique Jorrin încã din 1948, pe vremea când era membru al orchestrei lui Antonio Arcano. În 1953, cântecele sale "La Enganadora" (primul cha-cha-ha, compus în 1951) ºi "Silver Star" au devenit hituri înregistrate. Din Cuba, cha-cha-cha-ul a fost introdus în Statele Unite la începutul anilor '50, de cãtre Minon Mondajar.

Asta nu înseamnã cã cha-cha-cha-ul este un dans lent; melodia „Bei Mir Bist Du Schon/La Furiosa” de Jack Costanzo&Don Swain este o dovadã a rapiditãþii la care poate ajunge un cha-cha-cha.

Conform altor pãreri, apariþia cha-cha-cha -ului îi aparþine profesorului englez de dans Pierre Lavelle care, în 1952, în vizita sa în Cuba, ºi-a dat seama cã mambo era dansat câteodatã cu 2 paºi în plus pe mãsura muzicalã. Astfel, la întoarcera sa în Marea Britanie, a început sã predea acest gen de mambo ca pe un dans separat. Arthur Murray a standardizat dansul pentru a-l face mai accesibil, scoþând un Cha din ritm ºi inventând numãrãtoarea 1,2,3, Cha,Cha. Iniþial era cunoscut sub numele de MamboChaChaCha, triplu mambo sau mambo cu ritm de guiro.

Cha-cha-cha-ul a moºtenit multe dintre elementele de stil de la precursorii sãi, rumba ºi mambo. Ca majoritatea dansurilor latino, ºi cha-cha-cha-ul se realizeazã cu o miºcare a picioarelor aproape de podea. Muºchii dansatorilor sunt relaxaþi pentru a permite o miºcare liberã a ºoldurilor. Pe mãsurã ce se fac paºii, partea superioarã a corpului se aºeazã cu determinare pe piciorul de sprijin.

Cha-cha-cha-ul a devenit rapid cel mai popular dans latino. Acest lucru se datoreazã renumiþilor muzicieni care, prin spectacolele ºi turneele lor, au fãcut ca cha-cha-cha -ul sã devinã nu doar un dans caracteristic civilizaþiei latino, ci ºi unul universal. Cele mai cunoscute nume sunt: Arcano y sus Maravillas (una dintre trupele care a cântat aceste ritmuri încã de la începurile lor), Fraþii Lopez, Israel ºi Cachao (cu Coralia), Antonio Sanchez, Félix Reina, Enrique Jorrín, orchestra Aragon, Chicho O'Farril, Pérez Prado, Tito Puente, Charles Aznavour, Rubén Blades ºi Willie Colón.

Istoria genurilor mambo, cha-cha-cha ºi salsa a fost influenþatã decisiv de migraþia portoricanilor cãtre New York în secolul XX (în special în anii '40 ºi '50) ºi a cubanezilor (mai ales în anii '60) ºi de contopirea muzicii lor autohtone cu jazz-ul afro-americanilor, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea muzicii latino ºi la rãspândirea ei în toatã lumea. Deºi rãdãcinile celor maimulte dintre aceste genuri muzicale provin din cultura popularã cubanezã, mambo, cha-cha-cha ºi salsa - în forma cunoscutã la nivel internaþional - sunt inovaþii nord-americane.

Din anul 1962, cha-cha-cha -ul face parte din categoria dansurilor competiþionale. Acest dans este popular ºi astãzi, iar ritmurilesale pot fi auzite în muzica lui Ricky Martin, Julio Iglesias, Enrique Iglesias, Carlos Santana ºi a Gloriei Estefan .

CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Curs video salsa incepatori

Structura DVD

Cu peste 1 ora de lectii de salsa pentru incepatori pas cu pas explicate de profesionisti in salsa ,de la simplu la complex, usor de invatat si aplicat. De la incalzire si pana la miscarile din timpul muzicii aceste lectii se considera a fi primul pas in invatarea acestui minunat stil de dsns latino salsa .

7 detailed and easy to follow lessons; step-by-step instruction; our complete beginner series

Taught by 2 professional instructors, male and female, for quick & easy learning

Easy Learning with picture in picture view (see up-close footwork and hand connections)

Technique for lead and follow

Lady's Styling

Demonstrations at the end of each lesson

Timing Breakdown (dance on time)

Step-by-Step Breakdowns

Warm-up Footwork

TropicalVibes Dancers

Clips of our salsa parties!

CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Tango's - Grand Salon Orchestra

Tango's - Grand Salon Orchestra
25 Famous Tangos | Ape, Cue | Cover Scans | 376 MB

1. OLE GUAPA
2. LA CUMPARSITA
3. BAHIA BLANCA
4. COVADONGA
5. BLUE TANGO
6. DONDE ESTAS CORAZON
7. CON SENTIMENTO
8. LA VIOLETERA
9. DERECHO VIEJO
10. UNO
11. PEARLFISHER TANGO
12. ADIOS PAMPA MIA
13. NOCHE D’ESTRELLAS
14. EL CHOCLO
15. LA ROSITA
16. ORCHIDS IN MOONLIGHT
17. CAMINTO
18. ISLE OF CAPRI
19. ZWEI DUNKLE AUGEN
20. JALOUSIE
21. TANGO DES ROSES
22. MAMA YO QUIERO
23. OH DONNA CLARA
24. OLVIDA EL PASADO
25. ADIOS MUCHACOS

Pentru a primi GRATUIT aceste melodii extraordinare de tango trimite la adresa de email 

cursuridans@gmail.com

un email cu mesajul VREAU SA INVAT TANGO si le vei primi GRATUIT 

CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Istoria Stilurilor de Dans SAMBA

În forma sa initialã, samba provine din Brazilia, fostã colonie portughezã (devenitã independentã în 1822) în care,ca si în celelalte colonii europene, au fost adusi mii de sclavi. O mare parte dintre acestia apartineau popoarelor Yoruba si Bantu (din Congo, Angola si Nigeria). Caracteristice acestor popoare erau petrecerile de cult, care puteau dura zile întregi si erau legate în principal de dans, al cãrui scop era provocarea extazului. Din astfel de dansuri a aparut samba, care, ca si rumba, desemna mai multe tipuri de dans.

În secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, s-a nãscut în Brazilia, din contopirea dansurilor de cult africane cu cele portugheze, Maxixe (poza stanga), un dans în cerc (descris ca un Two Step), denumit astfel dupã fructul plin de tepi al cactusului.

În anii 1830 s-a dezvoltat un nou tip de dans care combina figurile caracteristice dansurilor populatiei afroamericane/de culoare cu rotirile si sway-urile indigenilor Lundu. În timp, acesta a fost modificat si a început sã fie dansat în stilul european, în pozitie închisã. În jurul anului 1885 acesta a fost adoptat de cãtre societatea înaltã din Rio si popularizat ca Zemba Queca, pentru ca apoi sã fie redenumit „Mesemba.
În special dupã abolirea sclaviei în 1888, se distinge în Rio de Janeiro, Bahia si Sao Paulo o diversitate covârsitoare de dansuri populare.Dansurile bãstinase erau considerate imorale de cãtre europeni, astfel cã autoritãtile au încercat sã le diminueze popularitatea. Cu toate acestea, multe dintre ele au devenit populare nu numai în rândul afroamericanilor dar si printre indo-europeni/europeni. Batuque, descris ca un dans în cerc cu pasi de Charleston, dansat pe bãtai din palme si percutie, a devenit atât de popular încât împãratul portughez Manuel I, -refugiat în Brazilia în timpul rãzboaielor napoleoniene l-a interzis prin lege. La începutul secolului al XX-lea, Mesemba a fost combinat cu Maxixe. Acesta din urmã a ajuns în 1910 în Europa, fiind urmat în 1924 de Samba. Pentru o perioadã scurtã, pânã în 1925, Samba a fost inclusã si în competitii, însã datoritã miscãrilor si ritmurilor mult prea variate si complexe s-a renuntat la ea.

În forma ei originalã, samba este un dans de grup si se danseazã fãrã contact între parteneri. Bãrbatii si femeile danseazã samba în maniere diferite. Pentru femei dansul constã în miscãri simetrice si rapide ale picioarelor însotite de rãsuciri ale soldurilor si ale umerilor, generând astfel un dans care face tot corpul sa vibreze. Bãrbatii realizeazã aceeasi miscare a picioarelor, însã fãrã miscãrile energice ale bazinului si ale umerilor. Ei danseazã în jurul femeilor, sãrind, rotindu-se si lovindu-si calcâiele cu palmele. Pattern-ul cel mai simplu de samba este o formã de bãtut din palme, remarcatã de J. Debret la sclavi si care se mai întâlneste si azi în Bahia.

Originea cuvântului samba este neclarã: acesta ar putea proveni din cuvântul „semba", desi alte pãreri spun cã ar fi derivat din „zambo", cuvânt care desemneazã rodul iubirii dintre un bãrbat negru si o bãstinasã. De asemenea, în limbajul Umbundu este cunoscut termenul "esemba sau olisemba", care înseamnã "a dansa si a bate din palme". Kimbundu cunoaste de altfel si termenul „Sesemba", „a dansa târând picioarele". Pentru partizanii religiei afro-braziliene, Candomble, „samba” înseamnã "a-ti invoca propriul sfânt (orixa)". Candomble pãstreazã si azi aceste ritmuri care au influenþat muzica brazilianã, facând din samba un gen unic.

Eminentul folclorist brazilian Edison Caneiro mentioneazã cã era o vreme când cuvântul "samba" era folosit pentru a desemna anumite tipuri de muzicã si de dans introduse de negrii africani în diferite regiuni ale Braziliei, de la Maranhao în nord pânã la Sao Paulo în sud. Muzica corespunzãtoare se numea samba: tambor de mina în Maranhao, milindo în Piaui, bambelo în Rio Grande do Norte, coco, samba de roda e bate-bau în Zona da Mata do Nordeste si Bahia, jongo în zonele Espirito Santo, Rio de Janeiro si Minas Gerais. Pentru sclavii africani adusi în Brazilia în secolele 17, 18 si 19 cuvântul "samba" avea mai multe întelesuri: "a se ruga", "a invoca spiritele strãmosilor".

Termenul de „samba" apare în surse scrise din 1838, iar la începutul secolului al XX-lea este înlocuit cu termenul de Batuque.

Prima melodie de samba s-a numit „Pelo Telefone" („La telefon") si a fost scrisã în 1916 de cãtre Donga (Ernesto Joaquim Maria dos Santos, 1889-1974) si interpretatã de trupa Oita Batutas.

1928 a reprezentat un an special pentru samba. Atunci a fost publicatã în limba francezã o carte de dans scrisã de Paul Boucher ce conþinea instrucþiuni de samba, iar la 12 august 1928 a fost deschisã prima scoalã de samba în Estacio. Primele scoli de samba erau de fapt mici grupuri („blocos"), cuprinzând nu mai mult de 50 de persoane, care, purtând costume specifice, mãrsãluiau pe sunete scoase de instrumentele de percutie. Primul „bloco" a fost atestat în 1928 sub numele de "Deixa Falar", în districtul Estacio din Rio de Janeiro. Acestia si-au spus "Escola de Samba" (Scoala de Samba) pentru cã s-au cunoscut chiar lângã una din scolile locale. Cu timpul, aceste parade s-au tranformat în competitii foarte bine organizate. Prima competitie de acest gen a avut loc în 1932 si a fost câstigatã de Mangueira.

Începând cu anul 1935, scolile de samba au fost oficial înregistrate ca Gremio (cluburi recreative). În anii '30, când Brazilia era condusã de presedintele Getulio Vargas, orasul Rio a început sã încurajeze organizarea unui carnaval anual.

Cele mai mari si mai cunoscute scoli de samba se aflã în districtele mai populare din Rio de Janeiro: Imperatriz Leopoldinense, Mangueira, Beija Flor, Portela, Viradouro, Unidos da Tijuca etc. În Franta, Nicia Ribas d'Avila a fost prima persoanã care a introdus aceste aspecte ale culturii braziliene, atunci când a creat în Paris o scoalã de samba la sfârsitul anilor '70, „Unidos da Tia Nicia”.
Când este vorba de istoria sambei trebuie amintiti si dansatorii Manuel Diniz ("Duque" - ducele) si Gaby, doi dansatori de Maxixe rezidenti în Paris, cãrora le este atribuitã crearea versiunii de Ballroom a sambei si introducerea acesteia în Europa. Duque este cel care a modificat Maxixe-ul pentru a se potrivi muzicii inovative pe care o cânta Oito Batutas. Aceastã trupã a continuat sã-si dezvolte muzica, ducând la aparitia unui nou stil de dans numit Samba-Carioca (Carioca este un râu care curge prin Rio de Janeiro). Acest gen este considerat precursorul variantei de Ballroom a sambei si a fost popularizat în 1933, prin intermediul filmului "Flying Down to Rio" în care Fred Astaire si Ginger Rodgers dansau Samba-Carioca.

Oita Batutas este cel care a introdus instrumentele de jazz în Brazilia. Aceste instrumente, în combinatie cu diferitele instrumente de percutie braziliene, au dat sambei un nou ritm. Donga a adoptat instrumentul numit banjo, în locul chitarei; Pixinguinha a adoptat saxofonul, desi timp de 20 de ani a pãstrat fluierul ca instrument principal. Cu aceste noi sunete, compozitori ca Donga, Pixinguinha, Sinho (Jose Barbosa da Silva) si Heitor dos Prazeres au dezvoltat genul Samba-Carioca (Samba din Rio de Janeiro) si Samba da cidade (Samba din oras). Aceastã samba, cu un ritm sincopat caracteristic, a ajuns sã predomine muzica utilizatã la Carnavalul de la RiO.

În general, samba este scrisã în mãsura de 2/4, cu linii sincopate în melodie si în acompaniament.

Muzica brazilianã de samba reprezintã o denumire genericã pentru niste forme de muzicã si de dans destul de diferite. Unele dintre aceste genuri au primit propriile denumiri, cum ar fi Samba-Reggae (apãrut în anii '80 în Salvador), Timbalada, Lambada si Maracatu.

Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, 1948- 1849, samba a fost popularizatã într-o formã simplificatã, standardizatã în 1956 de Pierre Lavelle.

În 1959 a fost acceptatã definitiv în programul competitional, în categoria dansurilor latino-americane. Dupã toate schimbãrile, contopirile culturale si simplificãrile aduse, samba dansatã astãzi la nivel social si competiþional nu mai are prea multe în comun cu samba originalã.

CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Dance Off Inches: Sizzlin Salsa

Fiecare dansator/dansatoare are nevoie de conditie fizica si un corp armonios.
Dansul practicat regulat contribuie la armonizarea corpului si mintii.
Exista programe de antrenament specifice pentru conditia fizica. Acest program include doar 10 miscari de baza prin care se pot dezovlta multe miscari compuse care duc la un corp suplu si armonios
Stella Sandoval si partenerele sale ne conduc si ne invata miscarile de la simplu la complex ptr ca oricine sa poata invata si practica acest minunat program.

Incepeti chia ACUM sa invatati si sa practicati aceste miscari si nu veti regreta.

CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Istoria Stilurilor de Dans RUMBA

Este greu de discutat în particular despre rumba, mambo sau cha-cha-cha, deoarece toate aceste dansuri sunt indisolubil legate unul de celãlalt, rumba reprezentând, în conceptia mea, însusi spiritul dansului si al muzicii latino-americane.

În general se acceptã faptul cã rumba a rezultat în principal din contopirea a trei culturi: africanã, ibericã si amerindianã. Originile rumbei dateazã din secolul al XVI-lea, odatã cu sosirea primilor sclavi negri din Africa.
Descoperitã în 1492 de cãtre Columb, Cuba devine în scurt timp un loc predilect al comertului cu sclavi, majoritatea apartinând poporului vest-african Yoruba (Nigeria de astãzi), un popor cu o culturã dezvoltatã si înzestrat cu mult talent în ceea ce priveste muzica si dansul.

Se presupune cã rumba are la origine un gen de Flamenco adus de cãtre spanioli în Cuba, unde a intrat în contact cu ritmurile sclavilor africani. Initial figurile de Rumba au fost inspirate din universul cotidian al tãranilor acelor timpuri. Termenul de "rumba" provine din spaniolã, unde desemna la început petrrecerile oficiale, muzica si dansurile specifice. Ulterior, numele ajunge sã descrie nu un dans, ci o femeie cu un stil de viatã foarte libertin. Pornind de la acestea, la început rumba a fost etichetatã ca fiind un dans frivol si imoral.

Rumba originalã era un dans folcloric care îmbrãca forma unei pantomime cu conotatii sexuale, dansatã -paradoxal- pe o muzicã cu un tempo alert, cu miscãri caracteristice ale soldurilor (cuban motion), cu o atitudine dominantã din partea bãrbatului si senzual-defensivã din partea femeii. În zona de origine (insulele Caraibe), acest gen de muzicã sau dans a cunoscut notorietatea sub o varietate de nume: Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo.

"Rumba" reprezintã un termen generic, dedicat de profesorii de dans din Statele Unite versiunii modificate a Son-ului cubanez, mult mai lentã si mai decentã decât varianta originalã.

Miscãrile expresive, lascive si viguroase ale dansatorilor sunt în armonie cu ritmul imprimat muzicii de cãtre instrumentele de acompaniament, care includ printre altele maracase, clave, marimbola si tobele Bongo si Conga.

La fel ca si în cazul altor dansuri, rumba a cunoscut metamorfoze datorate fie trecerii timpului, fie segregatiei sociale. Astfel, în perioada celui de-al doilea razboi mondial, Son-ul, o variantã mai lentã si mai rafinatã a rumbei originale, reprezenta dansul popular al clasei de mijloc din Cuba. Tot lent era si Danzon-ul, dansul oamenilor din înalta societate cubanezã.

În Cuba, numeroase dansuri poartã denumirea de rumba. Acestea sunt împãrtite în trei ramuri: Yambu, Columbia si Guaguanco. Yambu este varianta cea mai veche a rumbei, în zilele noastre întâlnit destul de rar, la fel ca si Columbia, o rumba câmpeneascã dansatã de cãtre bãrbati. Guaguanco este forma cea mai cunoscutã dintre acestea, un dans cu miscãri erotice care a preluat diverse elemente spaniole.

Initial muzica a fost scrisã în mãsura 2/4 dar mai nou, pentru a usura abordarea de cãtre compozitori si cântãreti a acestui gen, se foloseste mãsura 4/4.
Ca de obicei, este foarte important sã discutãm si rolul esential pe care l-au avut profesorii de dans din SUA în evolutia si consacrarea la nivel mondial a acestui dans. În consecinta, urmeazã o succintã prezentare cronologicã a principalelor momente si personalitãti americane care au influentat istoria rumbei.

Prima încercare serioasã de a introduce rumba în sãlile de dans din Statele Unite le-a apartinut lui Lew Quinn si Joan Sawyer în 1913. Zece ani mai târziu, muzicianul Emil Coleman a adus câtiva muzicieni si o pereche de dansatori de rumba în New York. În 1925, Benito Collada a deschis clubul "El Chico" în Greenwich Village, unde rumba tinea capul de afis. În vara lui 1930, Edward Markx Music Company a scos pe piatã un cântec intitulat The Peanut Vendor (Vânzãtorul de alune) interpretat de orchestra Havana Casino condusã de Don Azpiazu, care a devenit rapid un hit.

În 1935 George Raft a jucat rolul unui dansator în filmul Rumba, un music-hall în care în final eroul castigã dragostea frumoasei Carol Lombard prin pasiunea lor comunã, dansul.

Tot în aceeasi perioadã, Xavier Cugat a format o orchestrã specializatã în muzica latino-americanã. El concerteazã la Coconut Grove în Los Angeles si apare în câteva dintre primele filme sonore cum ar fi "In Gay Madrid". Mai târziu, în anii 1930, Cugat cântã la hotelul Waldorf Astoria din New York. Spre sfârsitul decadei, el era recunoscut pentru cea mai de succes orchestrã de muzicã latino a acelor zile.

Însã muzica latino a cãpãtat un impact cu adevãrat semnificativ abia la sfarsitul deceniului al III-lea al secolului al XX-lea. Rumba a fost importatã din Cuba (via Miami Beach) în New York, unde profesorii de dans au denumit-o rumba sau, alteori, rhumba. În tara de origine, dansul a fost denumit Cuban Rumba pentru a se face diferenta fata de varianta americanã. O altã diferentã semnificativã între cele douã stiluri o reprezintã pasul de bazã, care în SUA avea forma unui pãtrat (box), iar în Cuba avea forma unui romb (diamond).

În Europa, introducerea dansului latino-american (rumba, în special) s-a datorat lui Monsieur Pierre (principalul profesor de dans din Londra acelei perioade), care, cu entuziasmul, experienta si talentul sãu a fost un excelent promotor al acestui gen de dansuri pe bãtranul continent. Începând din 1930 Monsieur Pierre împreunã cu partenera sa, Doris Lavelle, popularizeazã dansurile latino-americane si introduc în cercurile de dans adevãrata Rumba Cubanezã.
În anii '50 a izbucnit un puternic conflict în legãturã cu aceste diferenþe între pasii de baza (asa-numitul rãzboi al rumbei). Pe de o parte era Square-Rumba (Carré) adusã în Europa din S.U.A. în 1930 si standardizatã de francezul Lucien David, pe de altã parte, rumba cubanezã. Dupã numeroase discutii, în 1964, rumba cubanezã a fost acceptatã si recunoscutã ca versiune internationalã oficialã, fiind folositã în competitiile de dans sportiv. Tot din acelasi an dateazã si prima editie a "Tehnicii Latino" a lui Walter Laird, care a avut un aport important la acceptarea, în cele din urmã, a acestei variante.

În zilele noastre rumba este dansatã pe un tempo de bolero, care este mai lent decât ritmul uaracha, ce a caracterizat dansul în perioada lui de început. Aceasta nu l-a facut mai putin fascinant, ci dimpotrivã; în pofida trecerii anilor, rumba a rãmas unul dintre cele mai apreciate dansuri.

CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Sfaturi Pentru Incepatori

Sfaturi Pentru Incepatori

REUSITELE INCEPATORILOR
Sunteti interesati sa incercati un nou tip de curs de dans sau un nou hobby?





Invatarea unui nou dans are multiple avantaje foarte importante: educa miscarile corporale, il tine in forma, persoana respectiva este mentinuta foarte interesata de dans si de activitatea fizica, presupunand asumarea anumitor riscuri atat pentru corp cat si pentru minte.
In ciuda atator avantaje, multor oameni le este efectiv teama de a incerca ceva nou, din frica de a nu gresi intr-o maniera sau alta.
Cu starea mentala corespunzatoare, va puteti bucura de viata de incepator.

TEAMA DE ESEC
Se poate invata despre viata de incepator, privind maniera in care copiii testeaza noi activitati,acestia neavand idei preconcepute despre starea de esec.
Cand copiii invata sa mearga, ei considera instinctiv faptul de a cadea a nu fi un esec ci un mod in care exerseaza spre perfectiune aceasta activitate.
Tot ceea ce conteaza este faptul ca ei trebuie sa se ridice si sa incerce din nou.
A-ti lua un posibil risc de a pasi, de a lua cursuri de dans este doar dorinta de schimbare si autotransformare.
Schimbarea este de natura pozitiva, dar cauzeaza de multe ori anumite conflicte interioare. Din pacate, ne temem de esec si de felul in care ne percep ceilalti, ne este frica sa incercam ceva nou.
Relaxati-va! Este mai mult decat de inteles ca nu puteti realiza un anumit lucru intr-o maniera perfecta de la bun inceput.
S-ar putea sa nu va simtiti confortabil intr-o sala de dans la inceput, dar acest lucru este general valabil pentru toti incepatorii.
Cheia este a nu lasa gandurile sa preia controlul asupra dorintei de a invata.
Greselile sunt naturale in procesul de invatare si se poate invata mult din ele.
Trebuie sa va acordati destul timp pentru a va obisnui cu noua activitate.


ETAPELE INVATARII
Chiar daca invatati incet sau mai repede, trebuie sa parcurgeti toate etapele urmatoare in momentul in care va apucati de dans:

Etapa nr 1: Inceputul.

Corpul va fi informat de cererile fizice ale noii activitati, incluzand folosirea corespunzatoare a energiei fizice, viteza, temporizarea si directia miscarilor. De exemplu, cand urmati un curs de dans, la primele ore, corpul va invata chinestezic (din punct de vedere al miscarii) cat de mare poate fi un pas de dans si unde trebuie pasit fara a fi nevoie sa va uitati unde calcati.
Pentu o invatare mai eficienta, o perceptie pozitiva a rezultatelor eforturilor dumneavoastra este cruciala. Daca faceti greseli sau nu prindeti miscarea atat de repede pe cat v-ati dori dumneavoastra, este important sa nu va spuneti: "O las balta! Nu sunt destul de bun pentru asta…" Trebuie sa va felicitati ca ati venit sa invatati ceva nou si sa perseverati.

Etapa nr. 2: Exersarea activitatii

Aceasta perioada cere mai mult timp. In acest moment veti trece de la a va concentra asupra invatarii miscarilor, spre a le rafina si a le duce spre perfectiune, putand observa consistenta miscarilor voastre. Acum nu mai sunteti incepatori! Ati putea sa va simtiti destul de increzatori, astfel incat veti dori sa abordati un nou nivel.

Etapa nr. 3: Atingerea nivelului avansat de practica

Cu un antrenor adecvat si cu foarte multa practica, va veti dezvolta o capacitate mentala si fizica de aptitudini pe care corpul dumneavoastra si le va aminti (este vorba in principiu de memoria musculara). Tehnica va fi eficienta, sigura si consistenta. Veti fi capabili sa nu mai treceti totul prin procesul mental si sa lasati miscarea sa curga. Va veti simti increzatori in sala de dans, sau pe ringul de dans – fie el unul al unei competitii sau al unei discoteci. Chiar daca mai pot aparea mici greseli, le veti considera ca fiind parte a procesului de invatare.

PE LOCURI, FITI GATA, START !

Sunteti dornici de a incerca o noua activitate sau un nou dans?

Urmati acesti pasi si simtiti-va bine!

• Alegeti un dans sau o activitate pe care v-ati dorit intotdeauna sa o incercati.
• Gasiti-va un antrenor care poate sa va initieze in arta dansului intr-un mediu sportiv.

Instructorul trebuie sa predea intr-o manierea logica si progresiva a miscarilor, sa fie rabdator si nu distant, sa confere o paleta ampla de incurajari, si sa va ajute sa va stabiliti scopuri realiste in cadrul evolutiei dumneavoastra.

• Sa incepeti fara a avea asteptari sau prejudecati. Porniti doar cu gandul ca va veti simti bine incercand ceva nou.
• Trebuie sa realizati ca aveti nevoie de indrumarile unui instructor de dans pentru a deveni profesionist. Daca va permiteti din punct de vedere financiar, luati lectii private sau CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.

Cursuri de dans lectii de dans -Lets dance – multimedia dance teaching

Program excelent pentru oricine doreste sa invete sa danseze si sa exerseze abilitatile si calitatile de dansator.

Excelenta IDEE!!! O poti face ACUM si ACASA in intimitatea LOCVUINTEI TALE, la DOMICILIUL TAU !!!

Cursul contine explicatii vizuale si practice pas cu pas, de la initiere pana la miscari complexe pe ritmuri de muzica adecvata fiecarui stil de DANS


AICI sunt prezente si ai ocazia sa le cunosti si sa le practici si TU
7 dintre cele mai populare stiluri de DANS:



• salsa
• cha cha
• swing-jive
• salsa hip-hop
• rumba
• tango
• waltz



CLICK AICI si achizitionati carti,CD-uri,DVD-uri si casete video din care sa va clarificati elementele tehnice.